Operaţionalizarea AMEPIP şi colaborarea cu OCDE

Operaţionalizarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice şi colaborarea cu OCDE este o ocazie unică pentru a arăta beneficiile guvernanţei corporative în România, având întreprinderi publice mai performante, mai transparente şi care să atragă investiţii şi locuri de muncă bine plătite, a declarat, marţi, preşedintele AMEPIP, Mihai Precup.

El a participat, marţi, la Palatul Victoria, la lansarea Studiului Economic 2024 pentru România elaborat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, eveniment găzduit de premierul Marcel Ciolacu, la care a fost prezent secretarul general al OCDE, Mathias Cormann.

„Anul trecut a fost un an istoric în ceea ce priveşte guvernanţa corporatistă la nivelul întreprinderilor publice din România şi doresc să mulţumesc foarte mult experţilor OCDE care ne-au susţinut, atât pe partea de modificări legislative, cât şi pe partea de înfiinţare a agenţiei. Anul trecut am pornit cu un raport pe guvernanţa corporativă şi a întreprinderilor publice, atât pe parte financiară, nefinanciară şi de guvernanţă corporativă. A fost pentru prima dată în ultimii 30 de ani când am avut un raport consolidat asupra tuturor întreprinderilor publice, astfel încât să avem o opinie şi să avem recomandări pe care, după aceea, să le implementăm. Toate aceste recomandări ale OCDE au fost preluate de la mijlocul anului, prin luna iunie, iulie, într-un pachet legislativ de modificare a OUG 109/2011 în scopul de a pune stop în ceea ce priveşte provizoratele în Consiliile de administraţie”, a declarat Mihai Precup.

În plus de aceasta, a adăugat el, o altă bună practică primită de la experţii OCDE a fost de a avea o agenţie la nivel guvernamental care să monitorizeze performanţele întreprinderilor publice şi activitatea Consiliilor de administraţie, care s-a realizat tot în cursul anului trecut, iar de săptămâna trecută este operaţională.

„Am demarat în această săptămână, 40 de proceduri de selecţie, ceea ce va însemna o reducere semnificativă a provizoratelor”, a explicat Precup.

El a adăugat că alături de experţii OCDE a fost realizat şi un „tablou de bord” privind funcţionarea agenţiei.

„Am beneficiat, de asemenea, de expertiza STS din această perspectivă. Cu experţii OCDE am definit indicatorii financiari, nefinanciari şi de guvernanţă corporativă. Partea cea mai bună este că acest tablou de bord este public, disponibil. (…) Oferă informaţii gratuite pe care, în mod normal, contribuabilul şi mediul privat trebuie să le plătească, astfel încât să aducem mai multă transparenţă la nivelul întreprinderilor publice”, a transmis Mihai Precup.

 

Un alt element la fel de important, a completat el, se urmăreşte aducerea de expertiză din sectorul privat înspre Consiliile de administraţie.

„De aceea, la nivelul AMEPIP am dezvoltat un motor de căutare unde vor apărea şi apar deja toate poziţiile disponibile în Consiliile de administraţie. Înainte, trebuia ca un interesat pentru a lucra la stat, într-o întreprindere publică, trebuia să meargă pe site-ul unui minister, pe site-ul de guvernanţă corporativă şi să spere că ar fi poziţii disponibile. Astăzi, toate sunt consolidate într-un singur punct, astfel încât să oferim transparenţă şi să aducem expertiză din sectorul privat”, a mai explicat preşedintele agenţiei.

El a menţionat că, în prezent, AMEPIP monitorizează 7% din economia României, ceea ce înseamnă 216 companii deţinute direct de către Guvern şi încă vreo 1.200 deţinute de către autorităţile publice locale.

„Performanţele acestor întreprinderi publice sunt polarizate. Avem (…) cinci companii care generează 80% din dividende şi avem, tot aşa, cinci companii care generează undeva la vreo 60% din pierderi. Anul trecut am avut 7 miliarde dividende plătite la bugetul de stat şi, undeva, pierderi consolidate 1 miliard”, a indicat Mihai Precup. AGERPRES/(A, AS – autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

 

Sursa : https://www.agerpres.ro/politica/2024/03/12/video-precup-operationalizarea-amepip-si-colaborarea-cu-ocde-ocazie-unica-sa-aratam-beneficiile-guvernantei-corporative-in-romania–1263492

ro_RORO
Sari la conținut